Feeling like a happy boo :x

Am lenevit eu putin [mai mult] in ultima vreme, dar a cam venit timpul sa ma wake up si sa pun osul la treaba, cum zice o vorba poporala. Dupa un concediu [ a se sublinia cuvantul, pentru ca pot spune ca asa l-am perceput] de o saptamana si ceva [ aka no school, no profi enervanti, no colegi idioti, no diriga!], revin in forta cu unul din rapoartele mele vestite about copiii de la sala 21 [aka clasa mea. And I'm proud of myself :> ]. Dupa cum am spus intr-un post precedent, fiind elev al acestei minunate clase, nu poti spune ca te plictisesti [ de vreme ce avem un Paul, o doua scorpie, inclusiv eu, una bucata Roberto, care sta mai prost la exprimare, una bucata Cretu, care toata ziua spune tampenii si una bucata [de fapt mai multe] pitzi].

Fara alte introduceri boring, sa ne incepem lucrul de reporteras viteaz :>

A invata sau a nu invata instoria/artei

Intr-o frumoasa zi de 12.05.2009, profu’ de istorie optional vine la ora cu intentii serioase de a preda. Dar el avea sa constate, pentru a n oara, ca la sala 21 orice e posibil. Dupa cum noi insine afirmam intr-un trecut nu prea departat, cand e incumeti sa pasesti pragul clasei a X-a D, trebuie sa tii cont de primirea calduroasa, sincera si din tot sufletul:

Revenind la subiectul nostru. Intra proful bine dispus, deschide frumos cartea si incepe sa povesteasca. Dupa nici 10 minute, hop si prima perla. Profu’ incheiase subiectul Albrecht Dürer, dar omisese cel mai important lucru: moartea.

Fiind acaparata de ghearele nemiloase ale curiozitatii, concetateanca si draga noastra colega, Ana Maria, isi ia inima in dinti si deschide gura:

-Da’ ăsta n-o murit?

In ciuda speculatiilor conform carora tipu’ ar fi fost idle de cativa ani, profu’ ne lasa in aer, continuand intrigantul subiect de istoria artelor. Ajungem astfel la Hans Holbeih, despre care nici nu afla bine cine e, ca ni se spune ca a murit.

Amintindu-mi de draga noastra colega si vrand s-o lamuresc, dupa lungi debitari (i)logice, dezvalui secretul de stat:

-A murit ăsta şi pentru celălalt

Bineinteles, profu’ de duce cu presu, nepovesteste despre viata lui [ a tipului,nu a profului ^^"], dar normal ca noua ni se pare suspect.

-Acuma trăieşte, acuma moare… se aude din nou vocea firava a Anei

-Îi un fel de Dracula! o lamureste distinsa noastra scorpie, Mishu

Dupa inca jumatate de ora de liniste (era prea mult daca mai dura, nu de alta, da’ aducea profu vreun medic sa ne consulte), recunosc vocea mierloasa care sparge gheata:

-O să învăţăm şi despre doamna Buftea? Că şi ea face portrete!

Toti pchii spre Mishu. Din nou lumea izbucneste intr-un hohot de ras. Si s-a facut liniste!

-Bă, da’ voi ştiţi că Hitler era impotent?

Intrbarea brusca si neasteptata nu numai ca l-a socat pe prof, dar ne-a lasat pe toti cu dureri de burta, in timp ce incercam sa ne adunam de sub banci.

Concluzia? istoria dauneaza grav sanatatii mintale! Mai rau ca E-urile ^^

Si, ca bonus, voi prezenta si raportul intcmit in urma orei de franceza din aceeasi zi:

În urma unui chestionar la ora de franceză, am făcut un bilanţ al clasei, după cum urmează:

-din efectivul de 28 de elevi, dintre care doar 26 au fost prezenţi, aceştia (adică colectivul clasei) se împart în:

12 pompe, 3 mături, 2 găini savante.

Restul nu ştim ce sunt!